Cred că cel mai grozav cadou pe care îl poţi oferi copiilor tăi este timpul, timpul tău.
Încerc să profit de fiecare dată când mi se iveşte ocazia, chiar dacă asta înseamnă să renunţ la ocupaţia mea din acel moment.
Un semn al disponibilităţii pentru apropiere este atunci când Copilu mi se cuibăreşte în pat. Mă întreabă ce citesc. Schimb imediat lectura şi îi propun să citim din cartea Cuvinte memorabile- A. Einstein (singura acceptabilă pentru el, din câte cărţi aveam în preajmă).
Mă orientez rapid la capitolul 'Despre viaţă', convinsă că voi găsi ceva acceptabil pentru înţelegerea lui.
Vladi a fost genul de copil care atunci când citea, nu trecea peste un cuvânt necunoscut. Acum citeşte mai puţin, dar cuprinde esenţa din context şi nu mai întreabă. Boala adolescenţilor, în mare.
Printre altele i-am citit:
' Dacă nu poate fi plătit nici un preţ, înseamnă că nu are nicio valoare.'
Cred că cel mai mult mi-a plăcut cum, după fiecare citat, îşi cobora privirea şi îşi spunea încet, cu preocuparea copilului care abia a învăţat adunarea şi face socoteli pe degete: ' Stai! Vrea să zică....' şi căuta să dezmembreze textul până la nivelul lui de înţelegere. Dacă nu s-a descurcat, m-a întrebat: ' aici ce a vrut să zică?'
Azi, îl aud discutând cu tatăl lui, iar dintr-o dată îl întreabă: 'Tată, eu am un preţ pe care să îl plăteşti pentru mine?'. Răspunsul vine scurt: 'Nu!'.
Deşi nu i-am văzut faţă, ştiam că are lăţit pe ea un zâmbet: ' Înseamnă că eu nu am valoare!'
Mare pişicher!
Faci un lucru admirabil! Hăndrălăul meu n-a "beneficiat" de aşa ceva şi acum parcă regret (mai tot timpul eram plecat din cauza serviciului, nu puteai spune «nu» în acele vremuri). Ştiu că nu-i o scuză, dar...
RăspundețiȘtergereStiu ce zici, am o remuscare de gen pentru Silvia. Numai nororcul a facut sa fie bine...si biciul greu pe care l-am tinut pe ea, ca atat mai puteam face seara, cand ajungeam acasa.
RăspundețiȘtergereMacar am recuperat ceva.
Suntem parinti, avem dreptul sa gresim, mai ales constransi de situatii, de limite si capacitati.
cred ca timpul este cel mai frumos cadou pe care il putem oferi persoanelor care chiar insemna ceva pentru noi...
RăspundețiȘtergerecat despre copii...da...in mos special pentru ei...
eu nu am,am mai spus asta dar ma gandesc de multe ori cum ar fi fost...daca si cat de buna as fi fost...daca...:)
fiul tau e un norocos ca te are si ca l-ai invatat ceva extrem de pretios...sa gandeasca cu propriul lui cap si sa intrebe atunci cand nu este sigur pe el...
da, timpul...dar sa stii ca asta a presupus sa il ascult incantata aproape o ora, ieri, vorbindu-mi despre papagali. In plus, a trebuit sa urmaresc niste filmulete cu papagali vorbitori, de pe youtube. Iti dai seama ca am cedat, am acceptat sa-si ia papagal...sigur, daca trece de tac-su, cas slabe sanse acolo.
RăspundețiȘtergereVladi e si o mare provocare, nu ma plang, dar asta e. Uneori imi pune rabdarea serios la incercare. Dar, merita! In aceeasi masura iti da inapoi iubirea.
*ca-s
RăspundețiȘtergereCred ca asta e singurul lucru pe care ni-l cer copiii. Alte cerinte de-ale lor sunt educate, nu vin din interiorul lor, deci nu sunt la fel de imortante.
RăspundețiȘtergereDe asta zic eu ca nu trebuie sa muncesti pentru copii. Nu au nevoie cu adevarat de asa ceva, de o anume mostenire materiala de la noi. Au nevoie de ceva despre care ai scris tu.
:))Mereu ne dau cate o lectie!!!
RăspundețiȘtergereAhhh... timpl este atat de pretios si totusi nu putem fara el atunci and vine vorba de cei dragi. Daca nici lor nu le mai alocam tmpul necesar, atunci cui? Nu consider ca timpul "pierdut" alaturi de copilul au sau alaturi de sotul tau sau de fratele sau de sora, de mama, de tata, etc. este un timp irosit, ci unul castigat.
RăspundețiȘtergereMircea Vladut,
RăspundețiȘtergereda, asa-i, timp si iubire, plus sentimentul de apartenenta.
Consider ca un copil nu trebuie sa fie nicodata preocupat de intrebarea 'oare, ma iubeste?'. Daca asta il preocupa, va fi in detrimentul dezvoltarii sale in alte domenii.
Ca sa vezi de ce se sinucid bietii copii cu de toate, dar parintii plecati la munca departe...In fine, am divagat.
angi,
RăspundețiȘtergerenu e prima oara cand spun ca de la ei poti invata. Si daca te 'adaptezi' , (ti-) e si mai bine :)
Irina,
RăspundețiȘtergerese intampla usor/des sa pierzi controlul. Cel mai bine este sa mentii echilibrul, insa cati puteam cu adevarat? Uneori ne mana ambitia mai tare, alteori muncim ca sa uitam....as putea sa vorbesc despre dependenta in munca pana dimineata. As putea sa-ti spun de cate ori am notat in agenda zilele de nastere, cate alarme am pus la telefon sa imi amintesc de o sedinta cu parintii...ce trist! Cand privesc in urma...pffff! ma apuca toate cele. Marturisesc ca nu sunt nicidecum perfecta, chiar foarte departe de perfectiune.