Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

marți, 2 august 2011

Doar pentru Ea

Nu îşi mai amintea pe unde o purtaseră paşii. Nu doar azi. Şi ieri, alaltăieri, multe din zilele trecute. Îşi înfigea mâinile în buzunare cu apăsare, parcă ar fi vrut să le înfigă până la durere. Dar pânza e pânză, nu cunoaşte decât uzura.
Se simţea pustiită de sentimente şi totuşi durerea sălăşuia în ungherele interiorului. Uneori îşi scotea mâna drapta din buzunar şi se lovea puternic cu pumnul în dreptul inimii. Îşi provoca altă durere, orice altă durere părea mai suportabilă. 
El s-a dus la cealaltă. Ea nu mai avea unde să se ducă. Umbla aiurea pe străzi, printre oamenii care păreau sperietori din câmpii. Da, prezenţa lor alungau ciorile, gândurile sumbre care o împresurau. Când se privea în oglindă i se părea că un nor cenuşiu poartă pe umeri.
Nu mai plânsese demult. Se gândea că e de bine, or fi secat lacrimile, măcar nu mai are ochii cât cepele.
Alteori o cuprindea dorul. De el. De pielea lui. De coapsele lui. Şi privirea...amintirea o făcu să scoată un sunet puternic, să alunge imaginea ca o stafie. Întindea palma...atingea doar răcoarea nopţii. Îşi privea palma. Era goală. O scutură frigul, pielea i se făcuse de găină. Îi era rău din cauza dorului ce o seca. Tuşi zgomotos, se forţă să respire. În loc de inimă avea acum o gaură. Mare cât o ghiulea. Vedea prin ea trotuarul pe care tocmai păşise.
Aşa nu se mai putea. 
Se gândi la toate 'sperietorile' care veniseră înspre ea în ultima vreme. Şi din vremuri mai vechi, din timpuri permanente. Pe unul îl întrebase odată dacă nu s-a plictisit să încerce. Nu, parcă era într-o boală lungă, trebuia să o întrebe, ea îl refuza şi o vreme se liniştea. Apoi nu mai rezista, o întreba din nou. Îl refuza de fiecare dată.
Altul insistase atât de mult încât s-a oprit la o discuţie cu el, i-a acordat şansa să-i vândă 'gogoşi'. Doar l-a privit. Probabil straniu. El i-a zis că îl priveşte de parcă ar fi văzut un prost. Parcă numai unul? Sunt atât de mulţi!
A fost şi unul mult mai tânăr. Era simpatic. Îl plăcea cât de cât. Dar el voia să o prezinte familiei. Ea nu avea nimic ce să-i ofere. Se mira cum nu vede el ce gaura mare are în locul inimii.
Şi ultimul...of, ultimul. Îi spusese direct că dacă ar fi mai tânăr cu 5 ani, i-ar face curte. Ea se gândi că dacă l-ar plăcea nu ar conta dacă are 52 sau 57. Apoi se gândi să nu-i răspundă nimic.  Orice ar fi zis, ar fi prelungit discuţia.
Era sătulă!

Şi în seara asta n-a mai rezistat. Voia să respire adânc, să se umple cu aer...nu mai suporta respiraţiile mici, scurte, de supravieţuire. L-a ales pe cel tânăr. Ce bucuros era el, ce scârbită era ea. De sine. Dar voia să scape de locul gol, voia să-l umple cu oricine, cu orice. Dar să fie ceva, acolo.
S-a dezbrăcat. El o sorbea. O săruta. O dezmierda. Ea spunea intruna 'nu încă'. Nu simţea nimic. Nu mişca nimic în ea. Nici o tresărire. Nici frigul din ea. Nici căldura lui. Şi câte nu-i făcea el. De toate. Perfect făcea. Spunea ca o bandă stricată ' nu încă'. Apoi s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi a plecat. În uşă i-a aruncat, rostogolind spre spate: 'iarta-ma! Nu ai nicio vina. Ai fost perfect. Eu nu pot!'

Acum ştie că speranţa asta e pierdută. 
Va trebui să se vindece singură. Singură!

(Am să-ţi fac o listă cu 'ce nu ai voie să uiţi'. La aeroport va fi greu. Te duc, dar am să plâng. Ştiu că e timpul pentru alte începuturi. E timpul! Poveşti am trăit destule. E timpul şi pentru una frumoasă. Să-ţi fie bine! Nimic din ce ţi-am scris şi-ţi voi mai scrie nu pot să-ţi spun privindu-te. Nu e genul meu, să zicem aşa...Nu e genul nostru să ne despărţim definitiv. Am fost vecine de cărucior! Câte prietene pot să spuna asta?)

19 comentarii:

  1. Trist. Dar frumos, scrii deosebit de frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ca sa-i citesti pe altii cand poti scrie asa de frumos?:)
    Las' sa te citim noi pe tine.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. scrierea ta are ceva sfasaietor...am citit o data...si inca o data...

    RăspundețiȘtergere
  4. de ce trebuie oare să fie viața atât de crudă?
    Foarte frumos ai scris Cleo!

    RăspundețiȘtergere
  5. despartintrea nu poate fi definitiva intre doua prietene care sunt prietene din carucior care au trait impreuna fiecare gand fiecare vis fiecare lacrima si durere asa ceva este imposibil....da ,in aceea gaura de ghiulea este pustiu este un gol gol care nu stiu daca se v-a putea umple vreodata sau nu...depinde de ea daca o sa vrea sa il umple vreodata sau nu cert este ca nu s-a pustiit de tot pentru ca in jurul acelei gauri imense erau mereu acolo muschii puternici ai oamenilor care contau si ei stiu ca nu ar fi lasat ca aceea gaura sa degenereze...
    aceea prietena draga tie e mereu acolo si v-a fi mereu acolo sunt convinsa de asta si stiu ca ea asa si-a dorit ca tu sa fi ultimul chip pe care o sa vrea sa il vada inainte de plecare caci tu esti mai mult decat oricine si iti multumeste ca existi pentru ea caci... esti prietena...

    RăspundețiȘtergere
  6. Scriitura se aseamănă cumva tonul lui Cornel Constantin Ciomâzgă. Sau, aşa-mi sună mie.

    RăspundețiȘtergere
  7. te citesc si nu-mi gasesc cuvintele... Viata nu este aproape niciodata, asa cum o meritam!

    RăspundețiȘtergere
  8. Max Peter,
    trist si nemeritat. Multumesc, ma bucur daca-ti plac povestile mele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Angi,
    sa nu exageram :)
    Dar, daca suntem aici, inseamna ca ne citim cu placere unii pe altii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pandhora,
    cei cu talent pornesc de la un sambure de adevar si construiesc o poveste. Eu doar povestesc intamplari adevarate cu un sambure de fictiune. De aia!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sergiu,
    Multumesc, dar o felie dintr-o placinta cu mere va fi intotdeauna placinta cu mere. Asa e viata...unora.

    RăspundețiȘtergere
  12. Aniko,
    ei, ei, ei...nu stiu cum ne vom descurca. Dar cu siguranta te vizitez peste un timp. Mai e si netul...o sa fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  13. Carmen,
    :) si pe langa toate, eu sunt o ...nu stiu cum sa ma numesc cu blandete...in viata reala nu sunt in stare sa-mi exprim sentimentele. Am fost calita sa ascund tot, sa nu las sa razbata nimic din ceea ce simt. Cand a trebuit n-am spus niciun 'te iubesc' desi inima mea era topita...si ...n-am castigat!
    Uite ca invat sa fac si asta, asa...pas cu pas.
    Dar stiu sa ma 'arat' tot mai bine si rar de tot o fac chiar cu desavarsire. Pfffff...cate am mai zis din casa!:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Vania,
    :)) Inseamna ca ma copiaza. Eu nu il cunosc. Nu stiu cine e. Cu tot respectul cuvenit unui necunoscut mie. Sau scrie despre vietile noastre, ale mele si ale prietenei mele. Pentru ca povestea asta nu e altceva decat impletiri a doua realitati, asezonata cu putina umplutura. Dar foarte putina.
    Posibil sa avem acelasi ton, dar pentru mine nu scriitura e importanta, ci mesajul...pentru ca, Vania, simt ruseste :) de la inceput si pana la sfarsit, iar eu imi iau ramas bun de la fata asta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa stii cam am citit articolul tau de cateva ori astazi, si inca nu m-am hotarat sa spun daca e trist, sau crud, sau...
    In fond, este pentru "Ea", poate ca de la noi se vede altfel, nu stiu...
    Altfel, bine scris, mi-a placut. ;)

    RăspundețiȘtergere
  16. Scrie dupa cum simti...si daca-ti vine:)

    RăspundețiȘtergere
  17. :)))draga mea draga sunt convinsa ca va veti descurca o sa fie foarte foarte greu si stiu ca nu dureaza mult revederea caci tu si EA sunteti un tot si totul nu se desparte ... este o mica crapatura care se poate remedia .. si stiti sa o remediati si tu si EA... sunt fericita ca esti si existi ... pentru mine conteaza mult :))big hug...:)

    RăspundețiȘtergere
  18. ce ciudat...cat trebuie sa adunam si sa pierdem ca sa aflam ca ceea ce conteaza sunt...oamenii. Oamenii vechi din viata noastra raman pe pozitii vesnic. Cei noi, vin, poate raman...poate nu.

    RăspundețiȘtergere