Zilele şcolii

Au fost săptămna trecută.

Miercuri s-a întâmplat festivalul de teatru.

Ca părinte, nu-ţi rămâne de multe ori decât să-ţi măreşti lista cu renunţări.

Ca un părinte norocos ce sunt, nu pot să spun decât că renunţarea mea a fost înlocuită de surprizele foarte plăcute.

Nu ştiu nici cu cine seamănă copiii mei, nici când au devenit mai buni ca mine.

Pe scurt, Silvia a jucat într-un fragment din Moromeţii, Poiana lui Iocan, ea jucându-l pe Victor Bălosu. Şi a făcut-o foarte bine, dicţie bună, atitudine. Unii din băieţi au molfăit cuvintele, dar... locul I la secţiunea liceu. Fetele au jucat foarte bine rolurile masculine. Perfect pentru un grup de elevi neîndrumaţi de vreun profesor.

Vladi...hmmmm, Vladi l-a jucat pe Mache din Amicii lui I.L.Caragiale. Cum a fost? Cu peripeţii şi 'victime colaterale'. Dar locul II, la gimnaziu. Dupa ce ma grăbesc de la serviciu direct la festival, să prind şi eu un loc ca tot omu', când ajung Vladi nu are scriptul la el. Niciunul nu avea scriptul la el. Fug acasă, aduc scriptul, rămân calmă. Am ocazia să observ un Vladi emotiv.

Au încurcat replicile spre final, profesoara care ţinea scriptul, după cortină, îl răsfoia disperată înainte şi înapoi. În spatele meu aud: 'cred că s-au încurcat, pentru că unul din băieţi s-a înroşit', dar nu Vladi. Cumva au scos-o la capăt, după un şir de replici haotic repetate. 

Desigur, 's-a pierdut' pălăria profesoarei şi o cămaşa nou-nouţă. Ştiu sigur că a avut-o, pentru că eu i-am cumpărat-o, dar nu am să-i înţeleg niciodată logica de a avea la el două cămăşi. Noroc cu timpul şi uitarea. 

Până la deliberarea juriului, ne-au încântat nişte pici de clasa I, demenţiali. Juriul, după premiere, a solicitat picii să repete sceneta, ei nefiind de faţă la prima reprezentaţie. Încep copiii sceneta, iar eroul principal, un băieţel, se opreşte din replică, ne priveşte fix, încrucişează picioarele, se strânge ca Peter Sellers in Petrecerea, după care spune tare, răspicat şi franc: fac pipi! Am izbucnit în râs, s-a tras cortina, pipi, gata, continuare cu o dezinvoltură de invidiat. O fază superbă!

Joi, Festivalul naţional de dans 'Pluteşte prin dans nu prin droguri'.

Sala superplină, amândoi copiii în culise, eu pe nicăieri, credeam eu că sunt fără loc. După ce fac două ture prin toată sala, mă resemnez şi-mi spun că voi rămâne în picioare şi mă grăbesc să prind un loc în faţă, la perete. Totuşi, îmi trece prin minte să o sun pe Silvia. Îmi spune că a pus nişte lucruri în sala, ocupând trei locuri, în rândul 2, în dreapta, pe la locurile douăzeci şi ceva, nu mai ştia precis. După alte două ture de sală (pentru că am aflat că locurile erau în a doua parte dreaptă a sălii, asta e! unii au două părţi drepte :D, iar copilul avea clar una stângă şi alta dreaptă), ajung la locul meu, pe scaun.

Dacă picii din clasele I-IV de la noi şi alte judeţe, intră cei de gimnaziu. Cred că vârsta pubertăţii e cea mai ingrată. Nu eşti nici mare, nici mic, nici scândură, dar nici cu forme, dansurile cuprind figuri care-mi zbârlesc părul pe mine, ba mai văd o trupă de fetiţe, cu nişte costumaşe...de zici că erau copiii străzii. Secţiunea gimnaziu m-a durut!.

Încep greii, cei de la liceu.

În juriu, spre deosebire de alte dăţi, când era format din coregrafi şi dansatori, au numai nume de diletanţi, un consilier la Prefectură, o tipă de la Antidrog, un ciovârgău de la nu ştiu care instituţie, dar funcţionar...şi tot aşa.

Deci, criteriile de evaluare au rămas 'ne place', 'nu ne place'.

Locul I luat de o trupă cu un dans plictisitor salvat de un moment mai deosebit în finalul reprezentării, dar super văzut pe la televizor. Nimic inedit. Sala a huiduit.

Două trupe, locurile II şi III, cu o tematică, cu idee, cu recuzită, cu creativitate şi multă muncă, cu originalitate. 

Juriul a ales, locul I trupa care a plăcut ochiului format cu imagini de tipar. 

Trupa Silviei, locul III. Nu va mai participa niciodată la festival. Spune ea, după o muncă de câteva luni de zile, nu se mai lasă la cheremul unora care nici măcar nu ştiu să danseze, n-au idee despre dans, n-au făcut un dans în viaţa lor. O înţeleg! Dar e păcat. Că tot am vorbit eu despre creativitate cândva.

Săptămâna viitoare va fi un concurs în alt judeţ. Ciudat este că şcoala a ales pentru participare la acel concurs, locurile II şi III. Mi se pare corect, aceste două trupe au făcut spectacol. Ceva ce n-am mai văzut. Ele mititicile, fără coregrafi, fără profesori, căutând o idee, cu pixul în mână, măcinată şi trecută prin filtre de o mie de ori până la rezultat. 

Cu ce am văzut în două zile, viitorul chiar arată bine. Probabil că nu vor rămâne la noi, ci se vor duce acolo unde vor avea speranţe de şansă.