Spuneam într-un comentariu că mi-am pus întrebarea cum ar fi fost lumea dacă cel puţin jumătate din ea ar fi fost ca Einstein.
Acum, sigur, nu mă trezesc eu în fiecare zi gândindu-ma la 'dacă şi cu parcă', am fost influenţată de cartea ce mi-am luat-o de curând, 'Albert Einstein- cuvinte memorabile'.
Tot el, îi scria cândva biografului său, Carl Seeling: 'Nu am niciun talent deosebit. Am doar pasiunea curiozităţii.'
Adică, nu e vorba de geniu, ci despre curiozitate. Vorba aia, e la îndemâna tuturor.
Şi-atunci, defectul nostru este că nu suntem curioşi, nimic nu ne mai stimulează curiozitatea sau avem un nivel mediocru al curiozităţii.
Eu însămi sunt genul care, atunci când se sparge ceva în spatele meu, nu întorc capul.
Ce vreau să spun este că mă simt tot mai mult inertă. Înainte mă revoltam, mă agitam, săream de pe scaun...acum NTZ!.
Dacă sunt versiuni la o lege, în lucru...nu-mi bat capul, aştept versiunea finală. Nu mai sunt curioasă nici ce le bubuie mintea altora, iar mie parcă-mi bubuie tot mai puţin.
Ce resort intern stimulează curiozitatea?
Este nativă sau poate fi educată?
Curiozitatea e ceva nativ. Toti copiii sunt curiosi. Ei gusta totul, incearca totul. Insa adultii ii cam inhiba, cred ca din comoditate, frica de accidente...
RăspundețiȘtergereCat despre versiuni ale legilor... nu cred ca e vorba de curiozitate adevarata. Daca as auzi cuvantul asta la teveu, as schimba canalul.
Ori e meseria ta si te-ai plictisit sau te-ai blazat, ori nu are cine stie legatura cu viata ta. Cand spun viata ta ma refer preocuparile tale de zi cu zi. Ai lucruri mult mai importante de facut pentru tine si familia ta.
totusi , n-am avut niciodata acea curiozitate, n-am desfacut niciun ceas desteptator ca sa vad ce e inauntru...si-apoi e vorba doar de curiozitatea ordinara...ma ingrijoreaza ca nici pe aia n-o mai am. :)
RăspundețiȘtergereSi-atunci ma intreb, eu la ce sunt candidata?
Precis ca nu la vreun premiu...
daca lumea ar fi plina de mici einsteini ar fi ingrozitoare; caci fie vorba intre noi, inainte de toate einstein e un geniu si abia apoi un curios (chiar daca aparent cea de-a doua ar trebui sa-i preceada primeia)...
RăspundețiȘtergeredar recunosc ca lumea ar fi mult mai frumoasa daca am fi mai curiosi, daca nu ne-am multumi cu ceea ce ne intinde si am racai din cand in cand cu unghia...
iar curiozitatea sunt convins ca se si mosteneste (caci orice e legat de gene clipeste) dar se si educa; iar educatia aceasta ne cam lipseste...
Fiecare are propriile interese in viata. Daca nu te intereseaza mecanica, atunci mi se pare normal sa nu te uiti la titirezele din ceasuri. Curiozitatea ta a fost, probabil, indreptata in alta directie, in alta latura a vietii. Dar asta nu inseamna ca nu ai curiozitate.
RăspundețiȘtergerecategoric e vorba de geniu :)
RăspundețiȘtergereiar curiozitatea lui este diferita de curiozitatea simpla.
Obiectul si distanta framantarii difera...asa, ca de la maestru la ucenic.
Mircea V,
RăspundețiȘtergereei, am exagerat ca sa subliniez ideea. Curiozitatea o avem toti, dar numai rar apare cea de geniu.
Dar imi place ideea ta, tu spui ca sunt geniala in felul meu. Accept! :))
cred ca exista mai multe feluri de curiozitate.
RăspundețiȘtergerecuriozitatea cea buna e determinata de dorinta de a fi mai bun
dorinta de a fi mai bun, asta pare ca are legatura cu exteriorul, cu recunoasterea.
RăspundețiȘtergerePe cand, eu cred, ca exista acea curiozitate care ne macina din interior si care nu are legatura cu atingerea unor performante, nu urmareste recunoastera, ci doar satisfacere. Sigur, daca ai parte de o revelatie uriasa, asta atrage dupa sine si restul.
(n-am observat mesajul, scuze de raspuns tarziu)