Ce ne diferenţiază de cei de la Spitalul nr.9 este faptul că atunci când dau evenimentele de viaţă peste noi, acele evenimente care ne săcătuiesc de orice vagă urmă de speranţă, ne storc ultima picătură de sânge şi ne întăresc convingerea sfârşitului, a alunecării noastre libere în tenebre...un 'ceva' neînsemnat în aparenţă, ne zdruncină.
Suntem doar norocoşi că nu se întâmplă asta în timp ce noi dormim. Atât!
Cioran a zis ori ceva pesimist ori ştia bine ce spune: ' Din pustiu şi grote nu se pot aduce mesaje pentru viaţă'.
Chiar așa mică să fie diferența? Eu tot așa credeam că ei sunt pe stadioanele lor cu probleme lor la ani lumină de noi.
RăspundețiȘtergereCâteodata nebunii sunt mai sinceri si mai spontani în reactii, uneori prea spontani. Oricum, nu sunt asa de pervertiti. Tu ai zis de Cioran, zic si eu din Rousseau: "Omul e bun prin natura lui, societatea îl strica!"
RăspundețiȘtergereDar Goya zicea ca "somnul ratiunii naste monstri", asa ca macar de-am fi totusi treji cand suntem... treji :) Intelegi tu ;)
RăspundețiȘtergereZodrac,
RăspundețiȘtergereoare stim cu adevarat unde sunt ei? In ce bucla au ramas ei blocati?
Noi suferim acel 'ceva', declicul care ne trimite inainte, in stare.
Dan,
RăspundețiȘtergereasa cred si eu, doar ca ce nu intelegem ne ingrozeste.
Si mai ciudat e ca ei nu sunt speriati de noi, dar reactiile noastre vis-a-vis de ei....
Da, presiunea societatii strica mult, mult de tot.
Teo,
RăspundețiȘtergereazi ma gandeam cum ar fi fost/aratat lumea cu macar jumatate din ea avand tot ce avea Einstein...ceea ce inseamna multi treji, nu?
(ce coincidenta)
"Dacă uiţi, te rătăceşti." Citat preluat de la memorabilul Mircea Eliade, si care nu face altceva decat sa-mi incite idei ce-n fondul transparent a; subiectivitatii imi lanseaza inveitabil o noua revelatie si anume: Rememorarea existentei noastre-cheia salvarii noastre!
RăspundețiȘtergereSi aici nu ma refer doar la nostalgia aniilor tineretii sau la dorul de casa parinteasca, de copilariei sau de acele evenimente cu adevarat placute din viata noastra care au trecut, ci la retrairea trairilor noastre sufletesti cele mai profunde, patrunse de dulceata candorii sufletului nostru si pline de adevar....Retrairea noastra ca si fiinte umane intr-un univers eternizant de preaplinul iubirii sanatoase de sine, de ceilalti si de viata...:)
da, inteleg ca nu e vorba de nostalgiile tineretii...dar cred ca e cu dus-intors treaba asta cu rememorarea, conditia de ne-uitare...stii ca eu sunt cu extrema cealalta, cu intamplarile negative, dureroase...daca revii mereu asupra lor, le retraiesti, nu stiu daca nu-ti scade dorinta de mai bine, mai ales daca esti si un depresiv. sau devii un depresiv din cauza rememorarii trairilor, caci din nefericiri si neimpliniri se hranesc acestia; omul care e fericit nu e depreziv. Imprinturile lui sunt trairi pozitive si frumoase, se potriveste cu ce spune Eliade.
RăspundețiȘtergereOr, in celalalt caz, poate doar uitarea te mai salveaza (vorbesc de trairi negative aflate in extrema).