Cu frică, fără frică

Se zice că atunci când apare frica trebuie să o priveşti în faţă.

Că nu există om care să nu fi simţit frica.

Ca să o priveşti în faţă, trebuie mai întâi să o cunoşti, Frica trebuie să aibă adresă.

Frica fără nicio cauză aparentă nu-ţi dă şansa la nicio analiză. Rămâne să trăieşti cu ea.

Să analizezi faptele şi cauzele fricii, te face curajos.

Dar să-ţi accepţi temerile te face neînfricat. Şi parcă mai liber.

Dacă ascunzi frica, dacă reprimi ceea ce simţi, te aperi veşnic, te poziţionezi mereu în defensivă.

Dacă ne naştem cu frica în noi? N-aş prea crede...

Îi este frică unui copil de întuneric? Da, dacă părintele îi alimentează frica, culcându-l cu lumina aprinsă, spunându-i poveşti cu Bau-Bau. Ne naştem cu frică de Bau-Bau? 

Sigur că nu. 

Pe de altă parte, aceasta este o lume în care frica este necesară, este obligatorie, altfel nu poţi să vezi şi prevezi răul.

Mi-a fost frică de un trecător, noaptea, pe stradă. Venea în urma mea, după câteva secunde liniştea mea s-a dus...frica te face să asculţi dintr-o dată zgomotul paşilor lui, eşti atent dacă îşi măreşte ritmul , instinctiv toată atenţia ţi se îndreaptă spre el, iar calmul îţi dispare. De data asta e vorba doar de instinctul de conservare.

Tot instinctul de conservare te face să-ţi doreşti să te faci un copil nevăzut. Mai rău decât prezenţa ta nu poate fi decât să fii observat. Creşti cu această frică şi această nefericită asociere, să fii observat înseamnă să urmeze suferinţa.

Tot din frică, începi să pompezi in Eul tău, până devine suficient de mare cât să inducă frica în ceilalţi. Ciudat, dar eşti protejat, ceilalţi, de frică, te vor lăsa în pace. 

Ne gândim că ceilalţi ne ghicesc frica şi vor lovi în noi, vor profita şi ne vor umili.

Când nu-ţi ascunzi frica, înseamnă că o accepţi.

Să-ţi fie frică înseamnă să te împotriveşti, să-i negi extenţa. Dar frica există. Daca o acceptăm, ea se va domoli. Pentru că trebuie făcut un echilibru, cum nu este normal să fim fără de frică, pentru că frica ne ajută să fim vigilenţi cu viaţa noastră. 

Nu este normal să trăim în frică exagerată, să vedem numai capcane şi rău în jurul nostru. Trăind în frică exagerată pierdem spectacolul vieţii.

Mai avem o frică, frica de a pătrunde în adâncul celuilalt, frica de intimitate. Şi atunci ne temem de iubire, trăind poveşti superficiale.

Dar câte temeri nu avem: să nu fim acceptaţi, să nu fim iubiţi, să nu fim abandonaţi, să nu fim refuzaţi,  teama de a ne expune şi multe altele.