Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

duminică, 10 aprilie 2011

Ce mai e pe-acasă...

Am fost acasă. Acasă acolo unde nu m-am născut, unde nu am trăit, unde merg foarte rar...dar acasă. Pentru că acolo îmi sunt rădăcinile. Acolo sunt ai mei.
Acolo unde tot ce aud mi se pare extraordinar, mă face să-mi spun în gând 'reţine asta', şi mi-o spun de atâtea ori încât realizez în scurt timp că trebuie să reţin totul.
Şi eu...nu reţin decât un gest, o privire, nu reţin decât simplitatea omului de la ţară care te priveşte direct, care nu intelege nevoia de a te ascunde dupa cuvinte.
Evenimentele la care mă întâlnesc cu ei au devenit rare, nunţile sunt puţine, înmormântările mai dese, pomenirile morţilor la fel.

Ai mei sunt liniştiţi tare, la o masă de 20 de oameni nu e gălăgie. Printre sorbituri, doar cuvinte scăpate.
E parastas! Unchiul Milu s-a dus acum 7 ani. S-a întors de la pădure pe la 5 după-masă, s-a întins în pat şi a închis ochii. Doar sufletul l-a făcut să scoată un ultim icnet...
Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvânt, acela ar fi 'harnic'.

Îmi place cum ştiu să stea la aceeaşi masă cu 'duşmanul', cum au înţelegere pentru o altă religie. Nu vor spune niciodată că 'cealaltă nu-i bună', spun, simplu 'la noi e aşa, la ei e altfel'.
Mi se pare extraordinar cum vorbesc după slujba de la biserică despre cele predicate, cum îl citează pe preot, ca mai apoi mătuşa să-mi şoptească în ureche: 'am pe cineva'.
Să trăieşti la ţară îţi trebuie curaj.
Totodată sunt discreţi, întreabă o singură dată de ce eşti singură.

După multă vreme, am auzit o slujbă frumoasă şi mi-a plăcut să fiu în biserica ortodoxă. 
Copiii trebuie să primescă această moştenire, a familiei. Nevoia de apartenenţă.


Apoi am fost la o înmormântare, la 'ceilalţi'.
Am avut impresia că sunt la o conferinţă, era foarte interesant, dar nu am simţit căldură, compasiune, tristeţe pentru moment. Abia acum am înţeles esenţa ritualurilor.

Am auzit, în schimb, expresii ciudate pentru mine: 'în contextul paragrafului...','suntem infractori în faţa lui Dumnezeu','morţii mari, morţii mici' şi multe altele pe care nu le-am reţinut minte. Posibil predicatorul să fi fost vreun avocat sau jurist, după exprimare.
Baptiştii sunt nişte oameni atât de frumoşi încât nu poţi să nu-i iubeşti.
Aşa că zic la fel: 'la noi e aşa, la ei e altfel'.


11 comentarii:

  1. Frumusetea relatarii tale mi-a dat un fior. Cu multa sensibilitate si har ai descris întâmplari la care parca si eu am fost de fata...
    Te pup, o duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. -la noi e asa, in oras : cafenaele,cluburi,terase,baruri,masini,trafic,
    claxoane,stres,poluare ,job-nervi...
    -la ei e altfel,in sat:
    liniste,natura ,aer curat,slujba de duminica,nimeni nu se grabeste, nimeni nu urla...
    Am incercat sa fac o paralela intre viata la sat si viata la oras!
    O duminica placuta !

    RăspundețiȘtergere
  3. ma alatur lui Carmen in ceea ce a spus...exact asta am simtit si eu...un fior si un nod in gat...
    simplitatea si firescul sunt atat de rare incat ai zice ca nu au existat...te fericesc ca ai aceste radacini atat de frumos curate...
    atat de cald ai redat atmosfera de acolo incat am avut mereu impresia ca sunt langa tine...
    "la noi e asa,la ei este altfel"...iata ce ar trebui sa invatam...sa-i acceptam pe ceilalti asa cum sunt ei...indiferent de ce inseamna acest "altfel"...
    m-a emotionat mult scrierea ta Sophie...

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place mult postarea ta de astazi. Niciodata nu trebuie sa ne uitam apartenenta si radacinile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, Carmen, chiar ca e bine...si ce umor au! Zambesc si acum cand scriu.
    Pai am, cum sa nu, daca ma plimb prin Munchen...:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Florentin,
    e linistea aia grea, a omului obisnuit cu munca nu cu flecareala...viata la tara e frumoasa, asa in vizita...dar ce munca e acolo, pffff! Cand vezi in curtea omului, vaci, cai, oi (acum miei) si restul...atunci stii ca acolo ziua incepe la 4 dimineata iar la ora 22-23 se duc la culcare si abia de pot adormi de obositi ce sunt.
    Am tras niscavai veri din astea...e 'cura' buna pentru vorbareti... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. pandhora,
    cred ca de acolo mi se trage mie vorba directa, fara ocolisuri...
    Aveam un unchi, unchiul Alexandru...cand vorbea el, zdranganeau parca ferestrele, asa putere avea vorba lui...crezi ca se trezea careva comentand?
    Imi amintesc ca era deja bolnav la pat si cand am intrat pe usa m-a intrebat daca i-am adus ceva medicamente (erau ultimele lui zile). Il intrebam ce medicamente sa-i aduc, ca-i aduc daca exista pe Pamant...si raspundea resemnat:' ei, zic si eu asa...stiu ca n-ai ce medicamente sa-mi mai aduci'. Dar si atunci te ironiza. Era teribil de sarcastic :)
    Ideea e ca doar de curand simt aproape de inima mea locul ala...sigur vine cu varsta, asta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristi,
    de aia duc mereu copiii cu mine. interesant e ca niciodata nu spun ca nu vor sa mearga. Iar pe fiul meu din grajduri nu-l scot decat la plecare. Nu sta in casa, ci numai la animale sau in sura, in fan.

    RăspundețiȘtergere
  9. te inteleg...
    si mie imi este din ce in ce mai dor de orasul in care m-am nascut...dar...am emotii sa ma intorc pe strada mea din copilarie...
    e o prostie...stiu...dar...

    RăspundețiȘtergere
  10. Cunosc viata de la tara si chiar daca locuiesc la oras multi ani "am tras sapa pe ogoare" ,dar agricultura in Romania este o "loterie+multa munca!"

    RăspundețiȘtergere